Reteta fericirii de la Seoul la Paris

Jin este  una dintre primele persoane cu care m-am imprietenit in compania pentru care lucram. Ceea ce ne-a adus impreuna era diferenta. Amandoua ne parasiseram patria mama si a trebuit sa ne reinventam intr-o cultura noua, cu coduri complexe. Dar in timp ce eu veneam dintr-o tara europeana si trebuia sa fac fata unei adaptari cat de cat line, ea a trebuit sa infrunte o schimbare radicala.

Jin s-a nascut si a crescut in Coreea. Dupa ce si-a luat diploma, a intrat intr-o multinationala in care a petrecut 6 ani inainte de a fi mutata la sediul global al acesteia, in Franta. A trebuit sa isi reconstruiasca viata intr-un context complet nou si a reusit cu brio! Si-a facut noi prieteni, si-a cumparat o casa si s-a indragostit. A fost o mireasa splendida, iar eu am fost langa ea, sa o admir.

Dupa casatorie, copilul si-a anuntat sosirea. Totul ca la carte! Jin a hotarat sa nasca in Coreea si, apoi, sa treaca pe cont propriu. Si-a creat businessul sau pe care l-a dezvoltat pana cand unul dintre cei mai mari clienti ai ei i-a cerut sa le deschida filiala din Singapore. A acceptat provocarea, demonstrand inca o data de ce este capabila. A reusit si, un an mai tarziu, a decis sa se intoarca la Paris.

Aceasta este versiunea scurta a povestii cu zane. Dar, citind printre randuri, sunt mult mai multe de spus.

***

Jin, cum te simti dupa toate aceste aventuri?

De cand m-am intors ca o noua Jin la Paris, acum 12 luni, ma simt fericita.

Ce intelegi prin noua Jin?

Cand ma trezesc dimineata, pot sa imi petrec timpul cu fiul meu, sa il duc la scoala, sa beau un caffelatte inainte de a incepe sa trimit mesaje si pot sa imi stabilesc prioritatile. Niciunul dintre lucrurile acestea nu imi erau accesibile inainte. Eram prea ocupata. Dupa ce am fost workoholic timp de atatia ani, am devenit o persoana noua. O noua Jin.

Mi-am petrecut cea mai mare parte din viata in birou si, cand ma intorceam acasa spre miezul noptii, mintea mea era tot la munca. Somnul imi era chinuit, iar dimineata ma trezeam foarte obosita. Timp de aproape douazeci de ani am suferit de insomnii, am avut probleme digestive, dificultati respiratorii, anxietate, probleme in familie… In trecut, alergam dupa job title-uri pompoase.

Dar toate aceste simptome au disparut in momentul in care mi-am schimbat viata.

Ce a provocat aceasta schimbare radicala?

Am inceput sa imi pun intrebari. Sunt fericita? Nu. De ce? Din cauza stresului, anxietatii, a lipsei de liniste. S-au scurs trei ani de cand mi-am pus aceste intrebari. Inainte, nu mi le-am pus niciodata. Nu aveam timp. Si nu stiam ce este fericirea…

Nu se invata la scoala. La scoala suntem doar soldatei. Invatam cum sa muncim din greu. Dar cine ne invata cum sa fim noi insine? Nimeni. Nu stiam cum sa fac sa ma simt fericita, cum sa imi gestionez anxietatea, cum sa fac lucrurile altfel decat pentru ca eram obligata. Fara a inlatura responsabilitatea, se intelege.

Care este definitia fericirii in tara ta de origine?

Reteta coreeana a fericirii este constituita din trei ingrediente: mancare buna, stabilitate financiara si familie armonioasa. Este mai mult un mod de supravietuire datorat istoriei recentre a tarii noastre care a afectat profund societatea la toate nivelurile.

Poti sa explici cum au fost oamenii impactati de istoria recenta si care este viziunea lor?

La inceputul secolului XX, Coreea a fost ocupata de japonezi timp de 35 de ani. Am fost eliberati dupa lansarea bombei atomice la Hiroshima, la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. La acea vreme, americanii au fost foarte prezenti ceea ce a deschis Coreea spre lume. Inainte, era o tara extrem de inchisa, iar schimburile comerciale se faceau doar cu China si Japonia.

Dupa razboiul din Coreea, parte din al Doilea Razboi Mondial, foarte multi oameni au murit de foame. Tara noastra era una dintre cele mai sarace din lume. Astazi, Coreea este una dintre puterile economice din lume. In 60 de ani, de la foamete, am trecut la una dintre cele mai avansate tehnologii si o societate extrem de moderna. Generatia parintilor mei s-a nascut in timpul ocupatiei. O generatie si jumatate inaintea mea, oamenii mureau de foame.

De aceea, in tara mea, mancarea este extrem de importanta. Unul dintre primele lucruri pe care le invata strainii abia sositi in Coreea este expresia 밥 먹었어요? (bap meogeoseoyo?) care, in traducere, inseamna „Ai mancat orez?” Este o expresie echivalenta cu “Ce faci?” si cu sensul imi pasa daca ai mancat sau nu. Este ancorata in tragica istorie a tarii. Chiar si la birou, intre colegi, folosim aceasta expresie. Face parte din limba si mostenirea noastra. Pentru coreeni, mancarea a ramas foarte importanta. Cand invitam oameni acasa, mamele isi aratau respectul si dragostea gatind 30 de feluri diferite de mancare. Este felul lor de a spune “te iubesc atat de mult”. E extrem de important sa mancam bine, pe saturate. Si mancam tot timpul. Am dezvoltat un soi de obsesie cu mancarea.

Cea de-a doua dimensiune a definitiei pe care ti-am dat-o este stabilitatea financiara. Pentru a putea manca bine, trebuie sa ai o situatie financiara stabila ceea ce, in Coreea, este foarte legat de cariera. Pentru noi, succesul nu inseamna sa invadezi, ci sa muncesti din greu. Este revansa noastra asupra istoriei recente. Aceasta este explicatia unei dezvoltari atat de fulgeratoare intr-un timp atat de scurt. Ceea ce Europa a realizat in sute de ani, Coreea a facut in doar 60 de ani, reconstruind tara si transformand-o intr-o reala putere economica. Si unul dintre secrete este educatia. Aceasta reprezinta cea mai mare cheltuiala pentru fiecare familie.

Educatia este tat de scumpa ?

Nu numai ca taxele sunt foarte ridicate, dar cursurile private sunt foarte scumpe. Fiecare copil are cel putin 2-3 cursuri particulare in plus de cursurile normale. Copiii merg la scoala de la ora 8 la ora 18, apoi se duc in institutii private pentru a face acele cursuri. Se intorc acasa intre ora 9 seara si miezul noptii.

Una dintre consecintele acestei obsesii cu educatia este ca nu a mai ramas timp pentru calatorii. In Coreea, nu pleci niciodata in vacanta, ca in Europa, nu faci escapade cu familia sau prietenii. Poate se va intampla intr-o zi, dar, astazi, nu exista posibilitatea de a te bucura de familie. Prin acest sistem, ne-au furat fericirea autentica. Copiii nu sunt fericiti, parintii nu sunt fericiti, chiar daca sunt fericiti sa investeasca in educatie…

Dar asta inseamna ca acesti copii nu au nicio viata…

Este unul dintre cele mai importante efecte secundare ale acestei politici accelerate de crestere. Multi copii o iau pe cai extreme si se sinucid. Coreea este tara clasata printre primele la numarul de sinucideri. Aceasta este partea intunecata. Si problema este ca oamenii in Coreea nici nu cunosc un alt stil de viata. Acesta este unicul model. Este adevarat ca acest tip de educatie mi-a permis sa vorbesc patru limbi straine, sa fac un MBA, se plec la Paris si sa am o cariera globala. Dar aceste realizari vin cu un pret exorbitant. Toti au cazut in aceasta capcana a competitiei. La un moment dat, am reusit sa iesim din mizerie, dar cand am ajuns acolo, nu ne-am dorit decat sa ajungem si mai sus.

Si iata un alt stereotip social despre care nimeni nu vorbeste la noi. Casnicia. Suntem invatati ca, daca vom obtine un lucru sau altul, vom gasi o partida buna, vo  avea sanse mai mari sa intalnim persoana cu care vrem sa ne petrecem intreaga viata. Definitia clasica a fericirii… Dar competitia continua. Pentru fete, aparenta face parte din dotarea lor in aceasta competitie. Cu cat sunt mai frumoase, cu atat sunt mai mari sansele lor de a obtine un job mai bun si o casnicie mai profitabila.

Coreea are cel mai complex ritual de frumusete din lume. Studiile spun ca o femeie coreeana activa foloseste in medie 20-30 de produse de infrumusetare in fiecare dimineata inainte de a pleca la serviciu. Cum e posibil asa ceva?  

In Coreea, a fi frumoasa face parte din satisfactia personala, dar este in continuare legat de competitie si de succesul social. Vast subiect! Dar, inainte de al Doilea Razboi Mondial, machiajul era accesibil doar pentru femeile de vita nobila. Ceilalti mureau in mizerie. Produsele de infrumusetare erau cu mult prea scumpe. Machiajul a devenit o traditie abia dupa razboi.

Atunci cum au fost transmise aceste ritualuri ?

Pe vremea mea, sursa de inspiratie erau revistele. Acum este cat se poate de usor sa intri pe YouTube, pe bloguri sau sa vezi emisiuni la televiziune. Trebuie sa fii auto-didact. Fetele sunt extrem de conectate si urmaresc trendurile. Dar, inca o data, coreenii imping totul la extreme. In tara noastra, trebuie sa stai in rand, sa te topesti in decor. De aceea o moda noua se poate raspandi foarte repede in Coreea. Toti urmaresc aproximativ aceleasi canale si emisiuni si toti incearca sa aiba acel look, identific cu ceilalti, pentru a nu iesi in evidenta…

Stii care este ultimul racnet in materie de cadou pentru fetele care au intrat la facultate ? Parintii le platesc operatii estetice… Sau o poti numi bilet de intrare in competitie.

Incredibil…

Foarte specific tarii noastre este si faptul ca nu ne amestecam cu alte natii. Exista o singura tipologie de persoane la scoala. Suntem invatati de mici : un singur popor, o singura natiune, o singura culoare. Si suntem mandri de asta. Sentimentul de apartenenta este foarte puternic. Este important pentru noi sa ne pierdem in multime, sa nu fim diferiti. Dar acest lucru vine cu efecte secundare cu semnificatii extreme.

Iti dau un exemplu : iarna trecuta, o actrita de la Hollywood a aparut intr-un show purtand o geaca foarte groasa, lunga pana la glezne. Ziua de dupa aparitia ei la televizor, acel model de parka a fost epuizat in toate magazinele din Coreea. Toate fetele il purtau… Si lucrurile stau la fel pentru machiaj, pentru par, pentru orice.

Am fost atat de surprinsa cand am venit prima data la Paris sa vad atata diversitate. Nimeni nu semana cu nimeni, in timp ce, in tara mea, toata lumea arata la fel. Nu este nici bine, nici rau. Este doar o constatare. E ca in zicala Fa la Roma precum Romanii. In Coreea s-ar traduce, Fa in Coreea precum fac Coreenii.

Iar tu faci precum coreenii ?

Nu tot…. Inainte, da, faceam.. si, drept rezultat, am castigat un salariu foarte mare, dar nu am fot fericita. Ma comparam cu celelalte fete si asta ma facea nefericita. Mi-am dat seama ca orice incurajeaza aceasta comparatie nu este decat inceputul nefericirii.

Dupa parerea ta, cat din fericirea ta este legat de circumstantele exterioare ale vietii ?

Inainte, era mai mult de 70%. Sau este ceea ce credeam. Astazi, factorul extern este in jur de 20%. Din perspectiva fericirii, am hotarat sa evit negativitatea.

Azi am mai putini bani, dar mai multa fericire. Nu mai sunt stresata si bolnava, nu ma mai uit obsesiv la ceas. Nu mai am nevoie de un hotel de cinci stele in Bahamas, ceea ce era standardul meu, care, de fapt, nu era decat o biata consolare pentru stres. Aveam un job super bine platit, dar ma simteam goala pe dinauntru. Acum ma bucur de fiecare lucru mic si profit cu adevarat de viata.

Ma simteam vinovata ca nu sunt o mama buna pentru fiul meu. Acum, vinovatia a disparut. Petrec mult mai mult timp cu el si, Doamne, cat de important este pentru mine sa ii pregatesc mancare proaspata si nu niste produse congelate cumparate in graba de la supermarket. Pot sa pun masa fara sa imi mai fac griji si sa ma bucur de micile momente de bucurie. Acum nu mai alerg.

Ce ai sfatui pe cineva care are aceeasi experienta pe care ai avut-o tu inainte?

As incuraja aceasta persoana sa se focalizeze pe a fi ea insasi. Sa descopere ce o face cu adevarat fericita !

In ceea ce ma priveste, inca imi caut drumul. Dar un lucru este clar : am hotarat sa am grija de viata mea. Sunt o femeie libera si vreau sa traiesc pentru lucrurile in care cred. Pentru ca sunt fericita…

  •  
  •  
  •  
  •  
Nu exista comentarii

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publica