Lykke sau viziunea daneza a fericirii

„Frodo: In ce credem noi, Sam?

Sam: In faptul ca exista bine in lumea asta, domnu’ Frodo. Si ca merita sa lupti pentru el.

Asemenea lui Tolkien, Hemingway a scris, candva, ca lumea este un loc minunat pentru care merita sa lupti. In zilele noastre, este mai usor de observat lupta, decat ceea ce este minunat. Este usor sa arati spre cerurile cenusii si spre norii plumburii, dar poate ca ar trebui sa fim cu totii mai mult ca Sam-cel-Intelept Gamgee (…) si sa vedem binele din lumea noastra” scrie Meik Viking in cartea sa intitulata « Lykke. In cautarea celor mai fericiti oameni din lume. »

Sunt intr-o librarie. Ar trebui sa caut un cadou, dar ma pierd in ideile CEO-ului Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga. Cu cat citesc mai mult, cu atat simt nevoia imperioasa de a vorbi cu un danez, cineva care sa imi explice care este secretul fericirii intr-una dintre cele mai fericite tari din lume si cum se traduce ea in viata de zi cu zi.

Pana la urma gasesc cadoul pentru care venisem si, in momentul in care il ofer, primesc unul eu insami : cineva la petrecerea data in cinstea prietenului meu imi da numarul de telefon al unei persoane pe care o numeste „un danez cu adevarat fericit” : Frank. E putin ciudat sa il contactez pe Frank pentru un interviu, dar imi primeste apelul cu o voce calda si atata deschidere, incat ingrijorarea mea se evapora. Il rog sa imi indice momentul cel mai potrivit pentru el :

– Dupa pranz, imi raspunde.

– Ce inseamna mai exact “dupa pranz” pentru tine?

– Imi iau pranzul la 12, iar la 12:30 voi fi gata.

– Pentru ca, in Franta, pranzul este de la 12 la 2…

– Stiu… Fiecare tara are obiceiurile sale. In Danemarca, daca inviti un prieten la 7, va sosi la 7 fix.

– In Franta sau in Romania, daca esti invitat la 7 si chiar ajungi la 7, poti avea surpriza de a gasi gazda dezbracata. Deci, ajungi mai repede pe la 7:15-7:30. In Franta, chiar cu o ora mai tarziu…

Dialogul nostru incepe atat de natural, incat imi doresc sa fac interviul imediat. Dar pun in practica ceea ce am invatat despre rabdare si, cand ziua hotarata soseste, incerc sa aflu secretul conceptului de likke explicat de un danez. Ii explic obiectul discutiei si il invit pe Frank sa se prezinte. Acesta este raspunsul lui :

***

Am implinit 57 de ani pe 31 Decembrie. Sunt casatorit de 27 de ani si am trei copii. Doi baieti de 29 si, respectiv, de 27 de ani si o fata de 22 de ani. M-am nascut pe coasta de vest a Danemarcei si provin dintr-o familie de pescari. Mai mult pe linie materna. Am fost destul de influentat de mediul Marii Nordului.

Am o pregatire tehnica si am lucrat intr-un magazine de utilaje (hardware specializat pentru sectorul perscuitului si alte elemente de suport pentru nave de marime mijlocie, generatoare, echipamente de pescuit). In 1991, am lucrat la implementarea primului sistem automat pe piata si lucrez cu aceeasi compatie de 28 de ani.

Pe vremea aceea, lucram oricand avea nevoie compania de mine. Implicarea era foarte mare. Aveam foarte mult de munca si eram obosit, beneficiam de foarte putine resurse si intregul business de gestionat. Mai tarziu, am avut diverse joburi in Danemarca, misiuni in Singapore si pe coasta Golfului, in Texas, pentru a prelua intr-un final responsabilitati la nivelul Marii Nordului, Europei si tarilor mediteraneene. Echilibrul viata personala si viata profesionala era foarte important pentru mine.

Ai avut si ai in continuare responsabilitati importante. Cum ai reusit sa mentii acest echilibru?

Cred ca sportul a ajutat foarte mult. Este unul dintre stalpii familiei. In tinerete am jucat hochei si baietii mei, la randul lor, au facut la fel. Am schiat foarte mult impreuna, ei de la varsta de trei ani. Prin Europa, intrucat Danemarca este o tara complet plata. Pe de alta parte, sotia si fata mea au participat la foarte multe competitii de echitatie. Cerea foarte mult timp si foarte multa sustinere, ca sa nu mai spun ca era foarte costisitor. Din categoria « stupid, dar nepretuit »… Competitiile de echitatie presupun capacitati financiare mari. Sa cumperi calul, sa il intretii, sa participi la competitii intr-un mediu care oricum face parte dintr-o categorie superioara. Sotia mea a avut un cal cand avea 17-18 ani. Si astfel, erau lucruri pe care copiii le faceau cu mama, altele cu tata. Mi-am dorit intotdeauna sa ne bucuram cu totii de aceste experiente impreuna, iar sustinerea copiilor in competitiile sportive a devenit o traditie de familie.

Pare totul perfect, dar intuiesc ca asta implica si anumite eforturi…

Mda, nu chiar totul a fost chiar o partida de placere…

Cand aveam 24 de ani, am gasit-o pe mama moarta. In casa. Atac de cord. Tata era pescar. Era pe mare. Fratele meu era plecat in delegatie si s-a intors abia doua zile mai tarziu. A trebuit sa ma ocup de toate singur. M-a marcat foarte mult. Dar mi-a si modelat personalitatea. A trebuit sa cresc foarte repede.

Cativa ani mai tarziu, tatal meu a murit de cancer la 57 de ani, in ciuda chimioterapiei. La sfarsit, cantarea doar 35 de kilograme, mirosea si era greu de privit… A fost un soc. Intr-un anumit fel, din rolul de lider, pentru ca eram fratele mai mare, am avut uneori parte de cea mai mare greutate. La un moment dat, a devenit normal. Ca un proces natural. Circumstantele au facut din mine ceea ce sunt astazi.

Cum erai copil fiind?

Buna intrebare! Nu stiu… cred ca am fost privilegiat sa traiesc intr-o casa in care nu a existat nici macar umbra indoielii ca as fi iubit. Am avut o copilarie fericita. Am avut intotdeauna o traditie solida de sarbatori. Nu am fost niciodata un copil care sa cerseasca centrul atentiei. Nu eram bun la fotbal, nu jucam rolul principal. Dar nu eram nici ultimul. Eram doar normal. Poate putin plictisitor. Iar familia mea era una traditionala. Nu am beneficiat de atentia pe care copiii o au astazi, nici de aceleasi facilitate. Parintii nu ingrijeau copiii cum se face astazi. Dar am petrecut intotdeauna timp de calitate impreuna. Nu mi-a fost niciodata teama sa ma intorc acasa daca se intamplase ceva. Simteam ca este in regula chiar daca am facut ceva nu prea bun. Parintii mei erau deschisi la minte. Era acceptat sa facem greseli, era vazut ca un lucru bun si ma faceau sa simt increderea ca voi fi tratat cu corectitudine orice s-ar fi intamplat.

Cum ai transmis aceste lucruri copiilor tai ?

Buna intrebare! Am vazut cateva exemple in care parintii si-au indeplinit ambitiile personale prin copiii lor. Daca eu nu am putut juca fotbal, copiii mei trebuie sa o faca. Sau daca sotia mea nu a putut avea educatia pe care si-o dorea, copiii trebuie sa o faca. Nu am cautat niciodata sa ma simt implinit prin intermediul lor. Nu am incercat sa ii influentez in alegeri sau ambitii. Copiii nostri au avut datoria de a-si face lectiile, de a spala vasele si altele asemenea, dar nu le-am impus nimic in termeni de asteptari. Am petrecut mult timp in mintea mea asigurandu-ma ca acea casa, casa noastra, este un loc placut. Stii cum se spune: poarta-te cu ceilalti asa cum ai vrea sa se poarte ei cu tinne… Sper ca le-am dat un exemplu bun. Am facut tot ce am putut. E nevoie de efort si de munca grea pentru a construi o viata fericita.

Ce inseamna o viata fericita pentru tine ?

Unul dintre cele mai importante aspecte, pe care il am de la parintii mei, este sanatatea. Este important sa functionez mental si fizic. Depun eforturi mari sa ma mentin in forma. Nu sa arat bine, desi, evident, conteaza si sper ca sotia mea inca ma gaseste atragator. Dar este important pentru a functiona, pentru a schia si pentru a tine pasul cu copiii mei.

Un alt aspect este calitatea vietii. Lucrez intr-un mediu extrem de competitiv in care trebuie sa performez. Pentru mine, ca individ, a fi intr-o stare fizica buna are un impact direct asupra echilibrului mental. M-am gandit mult la asta si este absolut adevarat ca pentru a avea rezultate trebuie sa te simti bine.

Un alt aspect este ceea ce as putea numi o viziune pozitiva. Trebuie sa fii capabil sa te concentrezi pe partea pozitiva. Sunt in business de foarte multi ani si mi-am dat seama destul de repede ca, atunci cand o decizie de business trebuie implementata, poate avea un impact negative asupra ta daca esti la locul nepotrivit in momentul nepotrivit. Dar, in loc sa imi fac griji, am invatat sa ma concentrez pe lucrurile pe care le pot influenta. La inceputul carierei mele, era important pentru mine sa fiu ca ceilalti. Sa am aceesi opinie ca ei. Cu cat am inaintat in varsta, mi-am schimbat viziunea si comportamentul in ceea ce priveste lucrurile cu adevarat importante. Sunt ceea ce sunt,  pot face greseli si ii pot ierta pe ceilalti pentru greselile pe care le fac chiar daca a fost nedrept. Incerc sa nu ma focalizez pe acestea din urma, ci sa fiu pozitiv. Pozitivitatea incepe cu lucruri mici. Ca individ, nu ai prea mult control. De exemplu, azi dimineata, ploua. Dupa aceea, cerul a devenit albastru. M-am simtit recunoscator pentru asta. Viata m-a invatat ca trebuie sa te bucuri de fiecare lucru mic.

Cum gestionezi stresul si presiunea?

Eu, personal, asociez stresul si presiunea mai ales cu mediul profesional. Este evident ca, daca ai agilitate mentala, rezisti mai bine in situatiile stresante. Dar cand esti obosit, toleranta la factori negativi este mult mai scazuta. Motivul pentru care stiu lucrul acesta este pentru ca am vazut prea multe exemple gresite. Cand esuam, in munca noastra de echipa, managementul pune o presiune imensa asupra oamenilor. Or, daca exista un lucru de care acei oameni nu au nevoie este exact aceasta presiune. Nimeni nu vine la serviciu cu intentii rele. Dar nu suntem intotdeauna dispusi sa recunoastem. Ar trebui in schimb sa readucem pozitivitatea. Am vazut doar rezultate proasta in urma unei astfel de presiuni. Iar aceasta este o definitie gresita a lidershipului.

In ceea ce ma priveste, am un mod bun de a gestiona stresul si unul mai putin bun. Primul mod de a-l gestiona este de a merge cu bicicleta. Doua ore pe bicicleta cu prietenii si cu oameni mai tineri m-au invatat pacea. Iti curata complet creierul. Nu ai nici timpul, nici energia sa te gandesti la altceva. In plus, este o cale pentru a ramane sanatos.

Pe de alta parte, fac tot ce pot pentru a nu fi cu totul prins in munca prea des si sa aduc frustrarile de la birou acasa. Este cel mai rau lucru pe care il poti face. In general, daca sta in puterile mele sa influentez o situatie care a generat stres si presiune, fac tot ce pot. Si sunt perfect capabil sa imi spun ca am facut tot ce puteam si sa trec la altceva. Doar atat poti face in astfel de situatii.

Acum, daca ma gandesc la cum ar raspunde sotia mea la aceasta intrebare, cred ca ar spune ca nu am neaparat echilibrul perfect. Este pentru ca uneori raspund la apeluri profesionale in timpul weekendului. Nu atat de des ca inainte, dar totusi. Sotia mea crede ca a fi pozitiv acasa este mai sanatos pentru toata lumea.

Ce ai face intr-o lume ideala? Cu ce te-ai ocupa?

Nu cred ca stiu, desi am o idee. Daca as fi intr-o lume ideala, as ajuta oameni in situatii dificile. Nu vorbesc de un prieten care are nevoie sa isi repare casa. Mi-ar placea, de exemplu, sa lucrez un timp in Africa si sa ii ajut pe oamenii care intampina situatii grele, sa ajut copiii care nu isi pot permite anumite lucruri sau chiar sa primesc in casa noastra copii defavorizati…

In munca mea, ar fi arogant din partea mea sa cred ca am un impact. Prefer sa consider ca beneficiez de respectul semenilor mei si ca, atat oamenii din echipa mea, in care ma includ si pe mine, cat si clientii, cu totii contribuim la ceva pozitiv.

Dar acum, ca fiii mei sunt independenti, nu mai au atat de multa nevoie de mama si tata. Deci, pentru a raspunde la intrebare, clar, mi-as folosi resursele pentru a face ceva purtator de sens.

***

Inainte de a termina, Frank a completat unul dintre chestionarele care masoara fericirea. Scorul lui este cu mult peste medie. Si cand te gandesti mai bine, este absolut coerent. El chiar este o persoana fericita. Are majoritatea caracteristicilor identificate de oamenii de stiinta ca fiind portretul omului fericit: dedica timp familiei, isi exprima recunostinta, ii ajuta pe ceilalti, este optimist, are obiective pe termen lung, este puternic in fata incercarilor grele si… face sport.

Ascultandu-l pe Frank, am avut sentimentul ca fericirea este atat de simpla! Nu simpla de atins. Dar simpla ca concept. Complicam lucrurile in loc sa ne concentram pe ceea ce este cu adevarat important. Intelepciunea ancestrala ne arata drumul catre fericire, dar, in era digitala, cautam fericirea in locul gresit. Suntem cu totii echipati cu tot ceea ce ne trebuie pentru a trai o viata fericita, dar devenim confuzi din cauza lucrurilor pe care credem ca trebuie sa le cautam.

Si daca ne-am intoarce la ideile de baza? Daca, in loc sa ne distragem atentia cu tot felul de activitati, am petrece mai mult timp bucurandu-ne de ceea ce avem? Lucruri mari si mici. Acele lucruri care ne dau intrinsec atat de multa energie si stare de bine.

Asa cum spunea Frank, e nevoie de efort si munca grea pentru a construi o viata fericita. Dar eu cred ca likke merita sa fie cautata si ca suntem cu totii in stare sa o realizam. Lykke nu este doar pentru cei cativa alesi (oameni sau tari). Ea este pentru toata lumea.

Morala pe care o gasesc in aceasta poveste este ca trebuie sa ne traim viata plenar si sa nu uitam niciodata ca avem deja majoritatea lucrurilor care ne fac cu adevarat fericiti!

  •  
  •  
  •  
  •  
Nu exista comentarii

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publica