O calatorie indiana spre fericire

Suntem in 2003, intr-o sala de sedinta plina de oameni veniti din toate colturile lumii. Sfarsitul zilei se apropie si toata lumea este obosita. Speakerul incearca sa ne mentina atentia, dar nu reuseste. Nu stiu daca discursul sau este plictisitor sau daca sunt eu insami prea obosita pentru a-l aprecia. Tot ce stiu este ca nu mai ascult si desenez floricele pe caiet.

La un moment data, fata de langa mine, pe care nici nu am observat-o pana in clipa aceea si pe care, de altfel, nu o cunosc, isi ia pixul si imi completeaza desenul. Sunt surprinsa si amuzata. Ii zambesc, iar ea imi intoarce zambetul. Legatura s-a facut intr-o clipita.

Imi continui desenul. Ea continua absolut natural sa il completeze ca si cum ne-am fi inteles fara cuvinte. O jumatate de ora mai tarziu, ne scriem mesaje pe caiet care ne fac sa izbucnim intr-un ras cu lacrimi si sa ne ascundem pe sub masa pentru a nu fi vazute de ceilalti. Vorbim pentru prima data la sfarsitul sedintei, dar suntem deja prietene. Ne terminam ziua in minunatul meu apartament cu vedere pe Sena, inconjurate de prieteni, vin bun si povesti.

16 ani mai tarziu, inca ne intrebam care era probabilitatea ca o romanca si o indianca sa se inteleaga atat de spontan si de natural. Am vorbit doar de cateva ori de-a lungul anilor. Dar senzatia este de fiecare data ca ne cunoastem dintotdeauna, dincolo de cultura, traditii, tari sau limba. Pentru mine, Meenakshi este sinonim de caldura, dragoste si zambet. Ce motiv mai frumos pentru a aborda subiectul meu de predilectie, viata si fericirea?

***

Draga mea Meenakshi, cum vezi astazi povestea vietii tale?

Cred ca nu a fost niciodata un drum clar trasat pentru mine. A fost mai mult o chestiune de inspiratie, de la educatie, la deciziile de viata.

De la inceput m-am simtit atrasa de munca sociala. Am studiat intai sociologia pentru a intelege de ce oamenii se comporta intr-un anumit fel. Ca indivizi si ca grupuri. Apoi am auzit de Tata Institute of Social Sciences, cea mai buna institutie de invatamant superior pe management si social. M-am dus acolo pentru a ma apropia de ceea ce imi doream sa fac in viata. Pana la urma, nu am lucrat niciodata in domeniul social, ci in Resurse Umane, care este un alt fel de social. In continuare ajuti oamenii, dar intr-un mediu diferit. Astazi, lucrez cu oameni si organizatii pe proiecte de transformare.

Am incercat intotdeauna sa fac oamenii fericiti, sa ii fac sa rada. Nu suportam fetele triste. Fericirea a fost adevarata mea motivatie.

Ai stiut intotdeauna ce este fericirea sau ai descoperit-o?

De cand ma stiu am fost o persoana intrinsec optimista si fericita. Dar ceva foarte profund s-a schimbat in mine de-a lungul timpului.

Cand eram copil, eram focalizata pe ceilalti. Fericirea mea depindea de ceilalti.

Era atat de important pentru mine sa ii fac pe ei fericiti incat, daca nu reuseam, ma simteam nefericita si vinovata. La un moment dat insa, am inceput sa recunosc cumva sufletul in spatele legaturii sociale. Mi-am dat seama ca nu toata lumea vrea sa fie fericita. Atunci m-am oprit din a mai vrea sa ii fac pe toti fericiti si am acceptat ca fiecare este la un anumit nivel in dezvoltarea sa. Eu cred ca fericirea este o alegere. In orice situatie, poti alege si te poti schimba.

Ce s-a schimbat intre timp? Si, de fapt, cum erai in copilarie?

[Rasete] Am fost un copil rebel. Nu era usor cu mine. Am crescut intr-o familia indiana traditionala alaturi de parinti, bunici si cei trei frati si surori, in aceeasi casa. Dar nu suportam autoritatea. Nu respectam regulile asa cum fusesera ele stabilite cu sute de ani inainte. Traditional, soacra are (aproape) toate drepturile asupra nurorii. Iar bunica mea tipa tot timpul la mama, care nu avea dreptul sa raspunda. Din perspectiva mea, era nedrept. M-am certat de multe ori cu bunica, in timp ce fratii si surorile mele nu reactionau in niciun fel. Bunica abia astepta sa se intoarca tata acasa sa ii spuna ce copil netrebnic a crescut. Tata m-a batut de mai multe ori pe tema asta…

Cum iti explici diferenta dintre tine si fratii tai?

Nu mi-o explic. Si familia mea si-a pus aceasta intrebarea. Eram un copil contemplativ, foarte legat de natura si de animale. Eram extrem de constienta de suferinta din jurul meu. M-a afectat foarte mult si, de fapt, nu am acceptat niciodata ce am vazut. Am incercat sa schimb acest status quo, ierarhia, relatiile, asa cum erau ele impuse de societate. Am crescut in contextul Indiei si al invatamintelor sale, avand ca principii de baza karma si seva. Pe de o parte, fiecare trebuie sa isi faca datoria. Pe de alta parte, trebuie sa ii ajuti pe cei saraci, pe cei in nevoie. Concret, trebuie sa actionezi ca un instrument pentru elevarea unui alt suflet, sa servesti omenirii si naturii. Am crescut cu povesti despre regi care erau considerati fericiti daca supusii lor erau fericiti. Dar asta inseamna sa iti gasesti fericirea in afara ta, in exterior. Eu cred ca trebuie sa iti schimbi perspectiva si sa faci alegeri. Fericirea este despre ceea ce este in interiorul tau. Iar fericirea este o chestiune de alegere!

Ce sfat i-ai da fetitei rebele care erai pe vremea cand iti infruntai bunica?

Cu ceea ce stiu astazi, i-as spune acestei fetite ca ar trebui sa se opreasca din a vrea sa rezolve problemele mamei. Sunt impotriva violentei domestice si cred ca este cumplita. Dar tot cred ca fiecare are de ales. Daca ramai, accepta consecintele. Si aceasta este o alegere.

Cand luptam pentru mama si incercam sa o fac fericita, in 99% din cazuri, nimeni nu imi ceruse sa o fac. Nu era necesar sau, daca era, mama nu mi-a cerut asta niciodata. Gresit de ambele parti…

I-as spune acestei fetite sa isi arate disponibilitatea si dorinta de a fi de ajutor, dar sa nu actioneze in locul mamei pe care vrea sa o protejeze si sa o faca fericita. Mama trebuie sa isi asume responsabilitatea propriei evolutii.

Sunt perfect de acord ca fericirea este o chestiune de alegere. Dar ce faci cu oamenii care nu stiu asta?

Chiar si acei oameni cauta ceva. Poate ca nu au gasit cuvintele care sa descrie ceea ce simt, dar ei vor sa evolueze. Poate nu pot sa formuleze astfel ceea ce cauta. Pentru acesti oameni, trebuie sa devii o resursa, un instrument prin exemplul pe care il dai. Incarnezi conceptul si il impartasesti. Abia atunci ei isi vor da seama ca asta este ceea ce cauta si… isi pot face alegerea. Este despre detasare si discernamant.

 „Comportă-te cu ceilalți… cat de bine poti tu” spui intr-un scurt articol pe blogul tau.

Copilaria a fost despre constuirea valorilor, una dintre caramizile fundatiei… Comportă-te cu ceilalți așa cum ai vrea să se comporte ei cu tine… Aceasta traseaza regula comportamentului corect. Apoi cresti si iti dai seama ca… oamenii nu se comporta la fel de bine pe cat ai facut-o tu cu ei. Cate inimi frante pe altarul reciprocitatii te-au invatat aceasta lectie important… Oamenii ca noi fac ceea de ce sunt in stare – bun sau mai putin bun, fiecare putand sa se bazeze pe resursele pe care le au in ei insisi… Viata este despre a te cunoaste si a te ameliora pe tine insuti, ceilalti nu sunt decat oglinzi care te ajuta de-a lungul drumului…

Astazi, la implinirea a jumatate de secol petrecut pe acest pamant, as spune: „Comportă-te cu ceilalți… cat de bine poti tu, ceilalti vor face pe cat vor putea… Astfel, nu mai ramane loc pentru regrete/as fi putut sa…/ ar fi trebuit sa…/ as fi vrut sa.. .care sa iti bata la usa pentru ca vei fi facut/vrut/putut maximul intr-o situatie data! Asta face sa dispara presiunea asteptarilor legate de relatii, facand ceea ce simti ca se naste natural in tine, fara sa te gandesti ca ceilalti ar trebui sa se comporte la fel ca tine…

Cheia acestei abordari pentru mine este acceptarea si respectarea nivelului de crestere la care a ajuns fiecare, chiar si eu insami!”

Cum traduci aceasta frumoasa filosofie de viata in lucruri care sa te faca fericita?

Rezultatele transformarii pe care o fac cu clientii mei este una dintre cele mai frumoase recompense pe care le primesc. Apoi, ceea ce ma face cu adevarat fericita este sa salvez animalele de pe strada, sa lupt pentru ele, sa fiu vocea lor. Iar unul dintre secretele acestor impliniri vine de la faptul ca petrec doua zile pe saptamana in tacere completa si, macar o ora, in fiecare dimineata, in contemplare. Este ceea ce ma ajuta sa raman concentrata si sa am o minte si o viziune clara.

O ultima intrebare: cum gestionezi momentele grele din viata?

Sunt in mod natural o persona foarte optimista. Si in situatii extreme, reusesc sa vad lumina de la capatul tunelului. Cum spunea un prieten, exista un timp si un loc pentru fericire. Chiar si in mijlocul problemelor, stiu ca exista lumina si fericire, trebuie doar sa ma lupt cu intunericul si sa il alung. Odata invins, dispare de la sine. Se evapora. Trebuie sa ai incredere ca aceasta lumina este o alegere. Poti sa alegi in orice moment lumina si fericirea. Iar aceasta este calatoria mea.

***

Ceea ce tocmai ati citit este doar o parte din minunata mea conversatie cu Meenakshi. Este un rezumat al filosofiei ei de viata. Dar trebuia sa ne fi auzit vorbind dupa toti acesti ani, la 5 000 de kilometri una de alta, ca si cum ne-am fi vazut la o cafea zilele trecute!

Am vorbit despre cainele ei Bullet si despre pisica ei Casper (precum fantoma aceea simpatica), nume pe care Meenakshi i l-a dat dupa ce a gasit-o langa un crematoriu… Am vorbit despre casnicie, comparand rezultatele studiilor stiintifice cu propria noastra experienta. Am facut planuri sa nu mai stam 10 ani inainte de a vorbi din nou (de fapt, am planuit sa vorbim cel putin o data la doua saptamani!) si chiar sa ne vizitam. Nu am fost niciodata in India, in ciuda chemarii, nu a fost niciodata in Romania, in ciuda atractiei.

Stim amandoua ca, intr-un fel, noi trebuia sa ne intalnim pentru ca impartasim aceeasi cautare. Cautarea fericirii. Orice ar inseamna asta. Pentru noi. Pentru tine… Alatura-te si tu acestei calatorii! Pentru ca, acum stii: ai intotdeauna de ales…

  •  
  •  
  •  
  •  
Nu exista comentarii

Lasa un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publica